Postări populare

joi, 4 octombrie 2012

Codrii Moldovei

În Moldova, pădurile seculare se numesc în mod tradiţional, codri. Ele ocupă aproximativ 9% din teritoriul ţării şi se întind de-a lungul principalelor artere fluviale şi peste crestele dealurilor înalte din centru. În perimetrul dintre Nistru şi Prut se intersectează trei zone biogeografice, fapt care favorizează dezvoltarea unei flore şi faune diverse. Spre exemplu, în Moldova se găseşte frontiera de sud a arealului mesteacănului şi limita estică de răspândire a fagului.



Rezervaţia „Codru” este cea mai veche rezervaţie din Republica Moldova. A fost înfiinţată în anul 1971 şi protejează pe o suprafaţă de aproape 5.000 ha, peste 1.000 de specii de plante, adică jumătate din numărul de specii floristice autohtone; 43 de specii de mamifere, 145 de specii de păsări şi peste 10.000 de specii de insecte, 7 specii de reptile şi 10 specii de amfibii. Relieful are înălţimi de maxim 380 m, fiind întretăiat de nenumărate văi, râpi şi hîrtoape.
Teritoriul rezervaţiei se împarte în trei zone principale:
  • Zona strict protejată (720 ha), nucleul rezervaţiei, este habitatul faunei rare de importanţă universală;
  • Zona de tampon (4.445,8 ha), înconjoară zona strict limitată şi are scop să o protejeze pe aceasta de activitatea umană;
  • Zona de tranziţie (12300 ha), care cuprinde teritorii de până la 2 km în jurul zonelor de tampon şi reprezintă masive agricole private sau publice.
Tot aici, este amenajat un „Muzeu al naturii”, cu o bogată colecţie de exponate.
 
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu